Senatul american va dezbate încă de săptămâna viitoare pe tema aprobării unei acțiuni în Siria

Senatul american va dezbate încă de săptămâna viitoare pe tema aprobării unei acțiuni în Siria
Publicat: 01/09/2013, 11:41
Actualizat: 01/09/2013, 11:41

Audierile parlamentare în Senatul american pe tema proiectului de autorizare a utilizării forței în Siria vor începe săptămâna viitoare, a anunțat sâmbătă liderul majorității democrate, care a promis un vot în săptămâna lui 9 septembrie, relatează AFP.

„Senatul se va angaja imediat în această dezbatere crucială, prin audieri publice și reuniuni de informare pentru senatori, săptămâna viitoare”, a declarat liderul democraților în Senat, Harry Reid, citat într-un comunicat.

Audierile vor fi organizate de Comisia de Politică Externă din Camera superioară a Congresului, iar la ele vor participa oficiali de rang înalt din cadrul administrației.

„Senatul va vota asupra rezoluției în săptămâna lui 9 septembrie, cel mai târziu, așa cum a cerut administrația Obama”, s-a angajat Reid.

Un proiect de rezoluție vizând autorizarea utilizării forței cu scopul de a împiedica și a descuraja viitoare folosiri ale unor arme chimice a fost dat publicității de către Casa Albă.
Camera Reprezentanților, dominată de republicani, va începe dezbaterile pe 9 septembrie, a anunțat președintele acesteia John Boehner.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
A doua recalculare a pensiilor. Are loc tot în 2024. Pensionarii, puși la plată
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?